Stagii pe Bune 2014

Lansam editia a 10-a a programului Stagii pe Bune. Programul care a fost gandit ca o forma de suport a unor absolventi pentru facultatea pe care au terminat-o a ajuns sa fie astazi un program international avand parteneriate cu 4 universitati din 2 orase, cu peste 70 de companii participante anual, cu 1500 de pozitii oferite in ultimii 2 ani si cu cateva mii de studenti participanti de-a lungul timpului.

Intotdeauna de-a lungul acestui program am incercat sa ne concentram pe mesajul educativ al stagiului.

Stagiul in viziunea noastra este o modalitate prin care studentul poate acumula experienta fara a-si neglija studiile. Este o modalitate de a descoperi ce ii place sa faca si poate la fel de important ce nu ii place sa faca.

Pentru companii stagiul nu este numai un mod de a identifica talentele si de a-si atrage oameni. Mai important de atat este un mod prin care pot atrage oameni spre domeniile lor de activitate. In conditiile supraspecializarii de astazi un inginer ce se orienteaza spre un domeniu IT (sa zicem de exemplu grafica) va fi greu de reorientat spre alt domeniu (sa zicem web). Companiile dintr-un anumit domeniu pot lucra impreuna pentru a forma oameni in aceasta directie.

Pornind de la aceasta idee anul acesta am lansat ideea de Stagii 360. Propunerea noastra este de a oferi cu sprijinul facultatilor scoli de vara pentru studentii din anii mici. Acestia vor putea descoperi diverse domenii din IT intr-un moment in care poate nu au inca pregatirea necesara de a lucra intr-o companie. Dupa ce studentul face 1-2 scoli de vara in anii 1-2 stie cam care sunt domeniile care ii plac si poate aplica in cunostinta de cauza la un stagiu in anul 3. La finele stagiului compania impreuna cu facultatea pot sa-i propuna studentului o tema de lucrare de diploma pe acel subiect.

In acest mod venim cu un mesaj coerent atat catre companii cat si catre studenti. Acestia din urma inteleg mai bine optiunile si isi aleg drumul mai usor in functie de ce le place sa faca. Companiile au ocazia de a prezenta domeniile in care lucreaza si a atrage oameni spre a se specializa in acele domenii.

Pentru lucrari de diploma am lansat deja de 2 ani proiectul diplodocus.ro si pentru scoli de vara incepand din acest an promovam activ scolile de vara ale facultatilor (si nu numai) intr-o categorie speciala “Summer Schools” pe stagiipebune.ro

Nu in ultimul rand la aceasta a 10-a editie Stagii pe Bune devine un program international. VMWare, cunoscuta companie americana devine partener al Stagii pe Bune si adaugam o noua categorie, aceea de stagii internationale.

Stagii pe Bune nu ar fi posibil fara sprijinul partenerilor. Multumim pe aceasta cale in mod special celor de la BitDefender care ne sunt alaturi din primul an. Ne place sa credem ca avem o viziune comuna asupra educatiei universitare cu cei de la BitDefender si ca acest lucru ne-a permis sa cream impreuna un program de succes.

Multumim de asemenea partenerilor deveniti deja traditionali Adobe, Ubisoft, 4psa, Intel, Totalsoft, Teamnet, East Vision Systems dar si celor mai noi Ixia si VMWare nu numai pentru faptul ca sunt esentiali in implementarea acestui proiect dar mai ales pentru ca aleg sa ofere studentilor o experienta educativa de calitate, contribuind la dezvoltarea IT-ului in Romania.

Sursa

Lasă un răspuns