Știm cât de provocator poate fi să-ți începi cariera atunci când te confrunți cu lipsa experienței. Tocmai de aceea, suntem aici cu câteva sfaturi prețioase care te vor ajuta să faci saltul către primul tău job, chiar și atunci când CV-ul nu este încă plin de realizări profesionale.
1. Scoate în evidență soft skill-urile tale: Nu-ți fă griji dacă experiența de muncă lipsește din CV-ul tău. Există o mulțime de alte calități pe care angajatorii le apreciază. Amintește-ți toate momentele în care ai dat dovadă de comunicare eficientă, abilitatea de a lucra în echipă, ușurința de a te adapta sau rezolvarea eficientă a problemelor și menționează aceste abilități in CV-ul tău.
2. Experiența de voluntariat și stagiile de practică contează: Dacă ai fost implicat într-un program de voluntariat sau ai participiat la un stagiu de practică, cu siguranță ai adăugat deja un plus de valoare în CV-ul tău. Chiar dacă nu ai avut încă ocazia să explorezi astfel de oportunități, nu trebuie să-ți faci griji! Pur și simplu ia în calcul această opțiune si caută o oportunitate care ți se potrivește.
Uite câteva aptitudini pe care le poți dezvolta în astfel de programe și pe care le poți menționa în CV-ul tău: lucrul în echipă, comunicarea eficientă, abilitatea de a oferi și primi feedback constructiv, perseverența, rezolvarea problemelor și abilitățile de leadership.
3. Explorează oportunitățile entry-level: Căutarea unui job poate fi copleșitoare, mai ales atunci când pare că majoritatea locurilor de muncă cer experiență, iar programele pentru începători sunt greu de găsit. Dar stai liniștit, căci dacă știi unde să cauți, situația va fi cu mult mai ușoară. Pe pagina Internship & Trainee Marathon, vei găsi exclusiv joburi pentru începători, perfecte pentru a-ți începe cariera fără a avea experiență prealabilă. Când vei descoperi toate opțiunile pe care le ai la dispoziție, suntem siguri că îți vei recăpăta entuziasmul pentru a-ți găsi primul job.
4. Investește timp în cursuri online și certificări: În era digitală, este atât de ușor să dobândești cunoștințe noi prin cursuri online și să obții certificări relevante. Și cu siguranță, acestea îți vor aduce un avantaj în procesul de angajare, prin dezvoltarea de abilități tehnice specifice pentru un anumit job.
5. Construiește-ți rețeaua de conexiuni: Relațiile pot juca un rol crucial în găsirea primului job. Însă la început, poate fi dificil să cunoști oameni noi cu care să creezi legături importante. Pentru a face lucrurile mai ușoare pentru tine, îți recomandăm participarea la Top Talents Romania. Acolo, vei avea șansa să interacționezi direct cu angajatori de top precum BAT, JTI, Michelin sau Vodafone. Dacă vrei să iei parte la eveniment, poți să aplici aici!
Sperăm că aceste sfaturi ți-au fost de folos și că te vor ajută să obții jobul pe care ți-l dorești.